Statisticile Eurostat relevă o situație contrastată pentru România în ceea ce privește locuințele. În timp ce la nivelul întregii populații cheltuielile cu locuința apasă relativ puțin asupra veniturilor, tinerii se confruntă cu dificultăți majore de locuire. Aceștia se întâmpină cu probleme legate de spațiul disponibil și de costurile care consumă o parte semnificativă din resursele lor financiare disponibile.
La nivelul general al populației, România se situează într-o poziție favorabilă, având doar 5% dintre cetățeni care alocă mai mult de 40% din veniturile disponibile pentru locuință. Această cifră este sub media Uniunii Europene, care este de 7,7%. Situația a evoluat pozitiv față de anul 2015, când aproape 16% dintre români se confruntau cu o povară excesivă a cheltuielilor pentru locuință.
Totuși, pentru segmentul de vârstă între 15 și 29 de ani, realitatea este mult mai dură, deoarece aproximativ 10% dintre tineri cheltuiește peste 40% din venituri pe locuință. Această diferență de cinci puncte procentuale față de restul populației este a treia cea mai mare din Uniunea Europeană, după Olanda și Finlanda. În categoria de vârstă 20-24 de ani, procentul crește la 17,5%, depășind media europeană de 11,1%.
Un alt indicator critic este cel privind supraaglomerarea locuințelor, unde România ocupă primul loc în Uniunea Europeană. Conform Eurostat, 60,4% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 29 de ani locuiau în gospodării supraaglomerate în 2025. Această valoare este mult peste media europeană de 26,9% și depășește semnificativ nivelurile din Letonia, de 54,9%, sau din Bulgaria, de 52,8%.
Dificultățile de locuire influențează direct momentul în care tinerii părăsesc casa părinților. În România, vârsta medie estimată pentru acest pas este de 27,4 ani, un nivel peste media Uniunii Europene, care este de 26,3 ani. În comparație, în Finlanda tinerii pleacă la 21,4 ani, iar în Danemarca la 21,8 ani, factori influențați de venituri, chirii și accesul la credite.
Indicatorul european privind povara costurilor locuinței măsoară doar proporția persoanelor care cheltuiește peste 40% din venitul disponibil pe cheltuieli precum chiria, utilitățile sau dobânzile creditelor. Această metodă de calcul nu reflectă ușurința de a achiziționa un apartament, explicând de ce o țară poate avea costuri mici la nivel general, dar dificultăți mari de acces la locuințe independente pentru generația tânără.